Totul Despre Tulburarea Anxioasă De Separare

Scris de Valentina Dragomir, psihoterapeut | Cum scriem articolele

Tulburarea anxioasă de separare sau anxietate de separare este tulburarea în care persoana afectată simte o frică și anxietate excesivă legată de separarea de casă sau persoane semnificative pentru el. Această anxietate poate fi inadecvată pentru stadiul de dezvoltare sau vârsta persoanei și produce disconfort semnificativ sau probleme în planuri importante de funcționare.

Poate ai auzit deja de anxietatea de separare care apare la copii între vârsta de 2-4 ani, manifestată prin protestul copilului la separarea de părinte (sau de persoana care are grijă de copil): agitație, plâns, supărare, poate lovire, țipăt. Ceea ce este sănătos și normal.

Dar știai că de la un punct încolo această anxietate se poate agrava și poate lua forma unei tulburări anxioase de separare? Și că și adulții pot avea acest tip de anxietate sau tulburare?

Anxietatea de separare și tulburarea anxioasă de separare nu sunt același lucru. Problemele mai mari apar când persoana are o suferință marcantă și îngrijorări excesive legate de separarea de un om important, disproporționate față de nivelul de dezvoltare al persoanei.

Hai să vedem mai pe larg ce este tulburarea anxioasă de separare, care sunt simptomele ei atât la copii cât și la adolescenți și adulți, și care sunt opțiunile de tratament.

Ce este tulburarea anxioasă de separare?

Tulburarea anxioasă de separare este tulburarea în care persoana afectată simte o frică și anxietate excesivă legată de separarea de casă sau persoane semnificative pentru el. Această anxietate poate fi inadecvată pentru stadiul de dezvoltare sau vârsta persoanei și produce disconfort semnificativ sau probleme în planuri importante de funcționare.

Deși anxietatea de separare este întâlnită la copiii sub doi ani, aceasta nu este considerată tulburare. Este o teamă normală venită din atașamentul față de îngrijitorul primar (părinte sau oricine altcineva care are grijă de nevoile copilului) și care face parte din stadiul de dezvoltare psiho-emoțională a copilului. Însă, deoarece sunt similare poate fi greu să îți dai seama ca părinte despre ce este vorba.

Cea mai mare diferență dintre anxietatea de separare și tulburarea cu același nume este gradul de afectare a copilului (persoanei) și a desfășurării activităților normale.

Dar nu doar copiii pot suferi de această tulburare, ci și adolescenții și adulții deopotrivă.

Persoanele care au tulburarea anxioasă de separare se pot îngrijora excesiv cu privire la:

  • posibila separare de persoanele de atașament
  • starea de sănătate a persoanelor de atașament
  • posibilitatea de a se rătăci și nu s-ar mai putea reîntoarce la persoanele apropiate
  • că ceva li s-ar putea întâmpla lor sau persoanei de atașament și nu ar mai putea fi reuniți
  • că s-ar putea întâmpla o catastrofă naturală și nu ar mai putea fi împreună cu persoana de care sunt atașați

Copiii care au tulburare anxioasă de separare nu pot sta singuri într-o cameră, având nevoie să fie cineva apropiat mereu cu ei. De asemenea, au dificultăți în a dormi singuri, adesea mergând să doarmă cu părinții sau cu un frate, sau cerând ca cineva să rămână cu ei până când adorm. Refuză să meargă să stea la prieteni peste noapte sau să călătorească în tabere fără persoana semnificativă pentru ei.

Adulții care au tulburare anxioasă de separare pot fi foarte protectori cu familia sau persoanele importante pentru ei, încât pot provoca situații neplăcute sau conflicte. Sunt excesiv de îngrijorați și au un disconfort considerabil când nu sunt cu familia, partenerul sau copiii. Le este greu să călătorească singuri, pot avea coșmaruri și simptome fizice până la durere atunci când apare posibilitatea de separare de persoanele de atașament sau nu sunt cu ele.

Simptomele tulburării anxioase de separare

Simptomele tulburării anxioase de separare sunt, după DSM-5 (Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale ediția a 5a) :

  • disconfort excesiv recurent când persoana anticipează sau trăiește separarea de casă sau persoanele importante pentru ei
  • preocupare excesivă privind pierderea persoanelor de atașament
  • preocuparea excesivă că se va întâmpla un eveniment neplăcut
  • ezitarea sau refuzul părăsirii casei pentru a merge în alte locuri din cauza fricii de separare
  • ezitarea sau refuzul de a rămâne singur acasă sau în alte locuri fără persoana de atașament
  • ezitarea sau refuzul de a dormi în alte locuri decât acasă sau de a dormi fără persoana de atașament
  • coșmaruri repetate având ca temă separarea
  • simptome somatice atunci când anticipează sau trăiește separarea de persoanele de atașament (durere de cap, de burtă, greață, vărsături, și altele)

Această tulburare are caracteristice perioade de exacerbare și remisiune, adică perioade când simptomele sunt mai puternice și când simptomele se reduc.

Diferențe de diagnostic

Ca în cazul oricărei tulburări, trebuie făcută diferența dintre tulburarea anxioasă de separare și altele. De exemplu, anxietatea de separare poate fi confundată cu rezistența la schimbare din tulburările de spectru autist sau cu refuzul de a părăsi casa fără un însoțitor, prezent în agorafobie.

De aceea este foarte important să nu ne diagnosticăm singuri, ci să mergem la un specialist care poate stabili corect un diagnostic.

De asemenea, tulburarea anxioasă de separare poate apărea împreună cu alte tulburări precum tulburarea anxioasă generalizată sau fobii specifice la copii. La adulți se pot întâlni cu alte tulburări anxioase, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburările de personalitate, tulburarea depresivă și bipolară.

Tratamentul tulburării anxioase de separare

În funcție de cât de gravă este afectarea persoanei care are tulburare anxioasă de separare, tratamentul poate include medicație pe lângă psihoterapie. Psihoterapia ajută în anxietatea de separare.

Psihoterapia poate fi:

  • individuală pentru copiii mai mari, adolescenți și adulți
  • de familie pentru copiii mai mici

La persoanele adulte terapia de familie poate fi luată în considerare atunci când apar conflicte în familie din cauza comportamentului persoanei care are acest tip de anxietate.

Psihoterapia poate ajuta persoanele care au această tulburare să:

  • reducă simptomele anxietății
  • să înțeleagă de ce au această tulburare
  • să gestioneze mai bine gândurile anxioase
  • să dezvolte abilități de coping (gestionare) funcțional
  • să rezolve problemele sau dificultățile cu care se confruntă în viața de zi cu zi

Referințe:

PsihoSensus Therapy folosește numai resurse reputabile, articole și cercetări științifice, reviste și jurnale medicale, cărți și alte documente relevante și de încredere redactate de cercetători și specialiști cunoscuți în domeniu, pentru redactarea articolelor. Citește despre procesul nostru editorial și despre cum ne scriem articolele.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top